UE vrea să salveze armistițiul muribund din Ucraina cu ajutorul Rusiei

UE vrea să salveze armistițiul muribund din Ucraina cu ajutorul Rusiei
Publicat: 17/11/2014, 11:18

La o zi după un summit G20 în care occidentalii l-au criticat dur pe președintele rus Vladimir Putin, miniștrii europeni de Externe urmează să decidă extinderea listei persoanelor ale căror averi sunt blocate și supuse interdicției de a intra pe teritoriul Uniunii.

Sunt vizați indivizi din ierarhia separatiștilor proruși care dețin controlul bastioanelor de la Donețk și Lugansk, potrivit mai multor surse diplomatice.

Situația în estul Ucrainei, stabilizată oarecum după armistițiul din septembrie, merge din rău în mai rău după alegerile organizate pe 2 noiembrie în „republicile” separatiste, pe care Rusia le-a recunoscut de facto, condamnată puternic de către comunitatea internațională.

Între timp, confruntările armate s-au intensificat, iar Kievul a acuzat Rusia că trimite trupe combatante și material militar ca întăriri rebelilor. NATO și observatori OSCE mobilizați în zonă au confirmat aceste acuzații, în timp ce Moscova dezminte insistent.

Președintele ucrainean Petro Poroșenko se declară pregătit pentru „un scenariu al unui război total”, iar armata afirmă că rebelii și trupe rusești „se pregătesc de o ofensivă”.

În acest context, liderii occidentali reuniți în weekend la Summitul G20 din Australia l-au primit glacial pe Putin.

Președintele american Barack Obama a avertizat că „izolarea” Rusiei „va continua” dacă președintele rus nu va face astfel încât Acordurile de la Minsk să fie respectate.

– Relansarea dialogului

„A existat o unitate între țările din Europa și Statele Unite (…). Vom continua să exercităm presiuni, iar dacă Rusia continuă să destabilizeze Ucraina alte măsuri (de sancționare) vor urma”, a amenințat premierul britanic David Cameron.

În contextul în care anglosaxonii au fost cel mai virulenți, cea mai mare parte a europenilor – mai mulți lideri s-au întâlnit cu Putin în timpul summitului – vor să facă totul pentru a-l readuce la masa negocierilor. „Este important să folosim orice oportunitate pentru a discuta. Există o mare apropiere de vederi între europeni cu privire la Ucraina și Rusia”, a declarat cancelarul german Angela Merkel. Marțea trecută ea a spus că UE nu prevede, pentru moment, noi sancțiuni economice împotriva Moscovei.

Uniunea a sancționat deja în mod dur Rusia pentru implicarea în conflict, interzicând unor bănci și firme din sectoarele Apărării și petrolului, ca gigantul Rosneft, să se finanțeze în Europa, și introducând pe o listă numele a 119 de persoane, inclusiv ale unor oficiali ruși de rang înalt. Aceste măsuri adoptate în iulie au contribuit la punerea în dificultate a economiei rusești, dar nu au schimbat atitudinea lui Putin.

În acest context, noua șefă a diplomației europene Federica Mogherini consideră urgentă relansarea dialogului. Ea cere miniștrilor undă verde să facă naveta și să joace rolul unui „negociator, facilitator” între Kiev și Moscova. Fără să excludă să se gândească la înăsprirea sancțiunilor în viitor.

Cealaltă criză acută a momentului, în Israel, unde procesul de pace se află într-un punct mort, se află de asemenea pe agenda reuniunii miniștrilor europeni. Anumite state membre, exasperate de colonizare, vor să exercite presiuni asupra Israelului prin etichetarea produselor provenind din colonii. Mogherini, care a efectuat recent vizite la Ierusalim și Gaza, vrea ca diplomația europeană să joace un rol important și în acest dosar.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...